Uelcăm tu mai naitmer

Ceau, szia, hello, bem vindo, dzen dobre, ohayo gozaimasu, seid wilkommen. Mă numesc Alice Cu Păr, sunt băiet, mi s-a rupt un dinte, am plete(într-o pungă în sertar, dar mai ales în viitor), îs roacher, partidul mă vrea tuns(dar le-am luat-o înainte), am idei care nu sunt kul, sufăr de alergie acută la manele, când deschid gura nu dau drumul găurii negre din cap, îmi place să croşetez sifon într-un bec cu amicul meu Ursul Dănuţ, după care au numit o bere, nu dau cu pietre în geam dacă nu e bicicleta mea şi m-am pierdut. Până recent am crezut că ţara mea de baştină este România o ţară kul, cu oameni kul, o mini-Europă în mijlocul Europei, cu de toate, şi cu oameni de tăte naţiile care mai de care adunate la un loc, trăind fericiţi sub curcubee şi ploi de mană cerească, dar avionul care m-a adus acasă din ţări calde şi urâte, capitaliste, cu ieşire la balta unde s-a scufundat atlantida, sau la mocirla dintre pământuri, unde m-am dus să mă cultiv, că cică pământul e mai fertil, şi vacile daul lapte de soia, sau praf, in funcţie de uger, şi de boala vacii nebune, deci avionul ăla condus de un cimpanzeu, drogat cu informaţie, şi copilotul său, vaca milka pictată roz, căci rozul e noul portocaliu, a aterizat la graniţa ţării unui individ pe nume Papură Vodă, titlu onorific oferit câte unui (sau mai multor) om(omi, sau omuri sau oame, depinde de context) cu (ne)merite . Sunt pierdut, şi am nevoie de ajutorul binevoitorilor ca să-i dau de furcă (sau coasă, sau sapă, nici chiar lopată) locului acestuia care, pe mine, personal, mă sperie. Parcă aş fi într-o lume paralelă. Nu ştiu cine e noul Papură Vodă, poate e un singur om, poate vorbim de fapt de un "păpuriş" colectiv, dar aş vrea sa am o vb cu el, fiindcă sunt tare trist, şi poate el ştie cum să mă trimită acasă, în ţărişoara mea.... dar parcă asta e o altă poveste, bine că nu sunt Dorothy Gale, poate o sa mă accepte dacă mă duc doar eu la el, fără oameni de tinichea, sperietori, dar cred ca nu s-ar supăra dacă i-aş duce nişte lei, preferabili mai in vârstă, şi mai grei. Dar pe Toto îl iau cu mine, şi Dorothy poate să mă pupe-n c*r, fiindcă oricum o să ajungă la închisoare pentru omucidere (deşi tehnic, cotoroanţele alea două, numite nicu şi elena, nu erau oameni, eu nu mă topesc când fac duş, şi deşi corpul meu produce electricitate, nu mă curentez). În orice caz, în acest jurnal de călătorie spre prima budă publică curată şi gratuită, intenţionez să produc pe lângă treaba mare pe alocuri şi un semnal de alarmă(în cel mai rău caz trag apa de la buda sus numită) ca nu cumva şi alţi călători, ajunşi aici cu mine să repete greşelile făcute de subsemnatul. Sper să nu vă simţiti ca acasă, şi să vă căraţi înapoi în viitor, şi să-i oferiţi o sesiune de terapie intensivă tâmpitului care a considerat că familia regală are nevoie de o vacanţă permanentă, să declarăm ţărişoara noastră neutră, şi să începem să exportăm pitici de pe creier în lumea largă. Iar restul e poveste ......